Grigore Vieru – o lacrimă a fiinţei româneşti

„Paginile sale sunt o lungă spovedanie mărturisind o mare dragoste faţă de lume” şi „Poetul moldav este un cântăreţ şi un tribun”, mărturisea cunoscutul critic literar Adrian Dinu Rachieru despre cel care s-a ivit pe lume în ziua de 14 februarie 1935, în satul Pererita din fostul judeţ Hotin.

În opera lui Grigore Vieru, de o aparentă simplitate, se regăsesc întrebări şi teme fundamentale care constituie coloana existenţei unui individ şi a unui neam: mama, casa părintească, locul natal, limba maternă, patria, iubirea. El şi-a asumat responsabilitatea unei voci publice şi a devenit un poet simbol pentru un întreg neam românesc. De aceea avem datoria de a-l cinsti prin cunoaşterea operei şi activităţii sale.

În acest spirit, Filiala „Arboroasa” Vatra Dornei a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina” în colaborare cu

 invitatii la Manifestarea Omagiala "Grigore Vieru"

Invitatii si Participantii la Manifestarea Omagiala "Grigore Vieru"

Biblioteca municipală „G. T. Kirileanu”, Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor şi Casa de Cultură „Platon Pardău” au organizat, în ziua de 14 februarie, o amplă manifestare omagială. Prof. Dorina Paicu de la Şcoala Generală Poiana Stampei a prezentat pagini din viaţa şi opera poetului, Tatiana Ciuntu, secretara „Arboroasei”, originară din Floreştii Basarabiei, care a studiat după abecedarul cu grafie latină întocmit de Grigore Vieru, a mărturisit de ce acesta este „poetul sufletului meu”. Scriitoarea Aldona Patraş a reliefat chipul mamei aşa cum se dezvăluie în opera lirică a poetului, iar poeta Taţiana Vlad Guga a îndemnat pe participanţi să se împărtăşescă din patriotismul profund care  l-a animat pe Grigore Vieru şi în numele căruia a luptat toată viaţa pentru păstrarea valorilor româneşti. De aceea „poetul rămâne un model viu pentru noi toţi”, a opinat vorbitoarea. Interesante opinii despre opera şi activitatea lui Grigore Vieru aparţinând unor mari personalităţi precum Eugen Simion, Alexandru Ştefănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu ş.a. au fost prezeantate de poeta Rodica Ulea. Originar din satul Miorcani (despărţit de Pererita prin „lacrima” Prutului), Ioan

Organizatori si Participanti la Manifestarea Omagiala "Grigore Vieru"

Organizatori si Participanti la Manifestarea Omagiala "Grigore Vieru"

Abutnăriţei a vorbit despre rudele poetului care trăiesc în acest sat, despre prima vizită a lui Grigore Vieru în satul rudelor sale, cu prilejul inaugurării casei memoriale Ion Pillat, despre cum l-a cunoscut şi despre tristeţea momentului în care l-a însoţit pe poet, la Chişinău, pe ultimul drum. Prof. Vasile Panţiru a fost prezent la întâlnirea cu poetul la Miorcani şi la alte întâlniri, inclusiv la Chişinău la mitingul pentru limba română şi a rememorat cu emoţie acele clipe înălţătoare, cât şi impresia unică ce o genera prezenţa şi cuvintele înflăcărate ale poetului tribun. Poeta Anica Facina a prezentat un fragment dintr-un interviu realizat de Nicolae Băciuţ (redactor şef al revistei „Vatra veche” din Târgu Mureş) cu poetul Grigore Vieru, o sensibilă mărturisire despre copilăria sa tristă, petrecută în plin război şi despre cum a început să scrie. Autoarea acestor rânduri a vorbit asistenţei despre emoţia primei întâlniri cu poetul, a prezentat autograful pe care îl deţine de la poet cât şi alte cuvinte memorabile ale acestuia, rămase pe cărţi oferite prietenilor sau rostite în sala Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, unde a fost de mai multe ori prezent împreună cu soţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici.

Peste 40 de elevi de la Şcolile Generale nr. 1, 2, 4 şi Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, îndrumaţi de înv.

Grup de elevi participanti la Manifestarea Omagiala "Grigore Vieru"

Grup de elevi participanti la Manifestarea Omagiala "Grigore Vieru"

Oana Pintescu, Liuţa Jucan şi prof. Doina Moroşanu, Liliana Ţăranu, Otilia Nilaş, Ioana Iuga, Alina Leonte Dupu, Gruia Ungurian, Stela Iacob, Daniela Corneţchi, Jenica Romanică, Ana Maria Apetrii au participat la un concurs de recitate a poeziei lui Grigore Vieru, concurs dotat cu premii.

Manifestarea s-a încheiat cu cântece pe versuri de Grigore Vieru, interpretate cu sensibilitate de către un grup vocal de la Şcoala Poiana Stampei, îndrumat de prof. Dorina Paicu. Participanţii la manifestare au consultat materiale despre poet şi cărţi din opera sa, existente în expoziţiile organizate de către biblioteca municipală la Salonul Alb şi la sediul bibliotecii.

Manifestarea a demonstrat că dornenii cunosc şi îndrăgesc poezia lui Grigore Vieru şi respectă pe omul care s-a dedicat împlinirii unor idealuri nobile.

Paraschiva Abutnăriţei

ÎNTÂLNIRE CU POETUL FIINŢEI ROMÂNEŞTI, LA CERNĂUŢI

 

Afisul Manifestarii

AFIS INVITATIE

Ianuarie 2012. Cu nostalgia după zăpezile de altădată, poate cele de acum 162 de ani, românii se redescoperă în dorul de Eminescu. La Botoşani sau Ipoteşti, la Călineşti-Cuparencu, în Dumbrăveni, laIaşi şi peste tot unde mai sunt români. Dar poate cel mai sensibil şi mai trist în acelaşi timp la Cernăuţi, oraşul adolescenţei şi al formării Poetului întru iubirea pentru limba română, pe care a cizelat-o cu atâta măiestrie în versurile sale nepieritoare.
În organizarea Societăţii pentru Cultura Română „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, un grup de scriitori şi oameni de cultură din oraş, dar şi veniţi din ţară, de la Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei, s-au reunit sub zodie eminesciană, pe 15 ianuarie, mai întâi la bustul poetului din curtea casei Aron Pumnul (care este, în sfârşit, recuperată şi va deveni muzeu). Se depun flori şi se rostesc cuvinte calde de către doamna Elena Tărâţeanu, viitorul custode, distinsa prof. univ. dr. docent Lora Bostan, Vasile Bâcu, preşedintele societăţii.
La statuia tânărului Eminescu din părculeţul situat în apropierea sediului societăţii, se alătură grupului sculptorul Dumitru Gorşcovschi, autorul statuii, mai mulţi scriitori printre care îl reîntâlnim cu drag pe
Dumitru Covalciuc, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi orăşeneşti, consulul României la
Cernăuţi, Tatiana Popa, viceconsulul Cornel Ionescu, membrii vestitului cor „Dragoş Vodă”, români cernăuţeni ş.a. Din nou flori şi cuvinte omagiale rostite cu căldură de cei prezenţi şi un emoţionant omagiu, interpretat de corul „Dragoş Vodă” , pe versurile poetului Ilie Tudor Zegrea.
O parte din oficiali se retrag, pentru a se alătura unui alt grup de scriitori, care au ales să depună flori ceva mai târziu şi să desfăşoare alte activităţi, în alte locaţii. Cred că şi Poetul ne-a privit cu tristeţe, întrebându-se de ce nu i-am putut oferi împreună florile recunoştinţei.
Sediul Societăţii „Mihai Eminescu” devine neîncăpător pentru cei veniţi să participe la simpozionul dedicat acestei sărbători a neamului românesc şi să vizioneze trei excelente expoziţii deschise aici: „Anotimpuri eminesciene”, pictură semnată de Ioan Bodnar, artist cunoscut, dar şi preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România „Ţinutul Bucovina”, „Un Icar al Bucovinei” aparţinând artistului fotograf Ştefan
Petrescu şi „Chipul poetului”, medalistică eminesciană aparţinând profesorului Dan Lohănel din
Suceava.
Prezentarea expoziţiilor a fost realizată cu acribie de către profesorul (şi cunoscutul jurnalist în acelaşi timp) Roman Istrati din Suceava. Prof. Dan Lohănel şi deputatul Ioan Bălan au oferit câte un premiu Grupului Editorial „Cuvântul” din Herţa, ce va fi un sprijin în îmbogăţirea zestrei materiale a editurii, axată pe publicarea de carte şi ziare româneşti.
Lucrările simpozionului omagial au fost moderate cu pricepere de către ziaristul Nicolae Şapcă, membru al prezidiului societăţii. În debut, participanţii au fost salutaţi de către viceguvernatorul regiunii Cernăuţi şi reprezentantul Consulatului român, Cornel Ionescu. Autoarea acestor rânduri, preşedinta Filialei „Arboroasa” Vatra Dornei a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”; a vorbit celor prezenţi despre „Motivul drumului în poezia eminesciană” şi a recitat versuri proprii dedicate poetului.
Prof. univ. dr. docent Lora Bostan a impresionat asistenţa, convingând-o de „capacitatea lui Mihai Eminescu de a ne regăsi în el”, de faptul că „el nu poate fi depăşit pentru că nu poate fi depăşită fiinţa naţională” şi explicând cum trebuie receptat Eminescu astăzi. Unele aspecte se regăsesc în valorosul volum recent apărut la Editura „Presa Universitară Clujeană” semnat Grigore Bostan, Lora Bostan, intitulat „Patrimoniu cultural-literar românesc” (actuala regiune Cernăuţi).
Deputatul Mircea Irimescu, preşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina, (cu sediul în Rădăuţi) a subliniat importanţa instituirii Zilei Culturii Române, în ziua de naştere a Poetului, şi a îndemnat la mai multă responsabilitate pentru soarta românismului. Scriitorul Vasile Bâcu a acordat o diplomă de excelenţă, din partea societăţii, tinerei Olga Poleac, autoarea excelentului afiş al manifestării, insistând pe mai profunda cunoştere şi popularizare a operei eminesciene. Scriitorul Petru Grior a prezentat recenta sa carte „Mărturii referitoare la Eminescu” în care a inserat articole privind primele busturi ale poetului. Interesante informaţii despre corespondenţa dintre Muzeul din Ipoteşti şi cel din Cernăuţi, referitoare la prezenţa lui Eminescu în Cernăuţi a prezentat Dragoş Olaru, din partea Arhivelor Statului din Cernăuţi. Acelaşi vorbitor s-a referit şi la istoria Casei Memoriale Aron Pumnul.
„Poporul român îl duce pe braţe pe Eminescu”, afirma prof. Dorin Mischievici, iar poeta populară Eugenia Cioboc şi prof. Eleonora Schipor i-au închinat emoţionante versuri.
Scriitorul Dumitru Covalciuc a luat o poziţie mai vehementă faţă de lentoarea cu care se acţionează pentru amenajarea Casei muzeu Aron Pumnul, pentru îngrijirea mormintelor româneşti simbolice pentru cultura şi fiinţa românească, din Cimitirul Central, şi a deplâns lipsa de sprijin din partea autorităţilor centrale ale statului român.
Manifestarea de la Cernăuţi ne-a convins că Mihai Eminescu e viu în conştiinţa românilor din nordul Bucovinei, e cunoscut şi iubit şi rămâne, peste veacuri, un simbol al românismului.

Poetului tânăr prin vreme

Pentru mult-numitul născut în timp curat de zăpezi
Să ne-nveşnicească-n toamne şi în primăveri cu iezi
Şi să nemurească cerul cu lună şi stele
Dezmărginindu-se-n veci senin printre ele
Să-ngroape-n flori de tei iubirile şi gândurile
Să vegheze din înalt, demiurg, pământurile
pe care un neam, neîntinat, să-şi scrie istoria
Când în genunchi, când vertical făurindu-şi gloria
Când târât în vârtej, să nu-şi ştie cărările
Când ieşit la lumină, să-şi apropie zările…

Pentru tine, zugrav de idei şi cuvinte
Ce ne-ai semănat puterea de a privi înainte
Îmbrăcaţi în haină veche să-nvăţăm a nu muri
Şi dintr-un prezent în ceaţă, viitorul a clădi…
De ne întrebăm adesea: Cine suntem, cine ştie?
Tu ne-înlocuieşti durerea cu dorul de veşnicie.
Când la iarna vieţii noastre mai adăugăm un spor
Tânăr tu rămâi prin vreme, semnul plus strălucitor.

Paraschiva Abutnăriţei
Presedinta Filialei ACPBB  „Arboroasa” Vatra Dornei

Pentru mai multe informatii vizitati:

http://www.probasarabiasibucovina.ro/ZileleCulturiiRomaneLaCernautiIanuarie2012.html 

ALO ? DESPRE TRANSNISTRIA …ETERNA DURERE ROMÂNEASCĂ, SE MAI AUDE CEVA? Pe tinerii din stradă , care cer plecarea ruşilor, îi aude cineva?

ALO ? DESPRE TRANSNISTRIA …ETERNA DURERE ROMÂNEASCĂ, SE MAI AUDE  CEVA?

SAU Dar pe tinerii din stradă , care cer plecarea ruşilor, îi aude cineva?

Transnistria şi anul geopolitic 2012
O RADIOGRAFIE A ACTUALITAŢII TRANSNISTRENE, DE CRISTIAN NEGREA

…Epoca comunistului cleptoman proprietar al „Sheriff”, deci cel mai mare capitalist comunist transnistrean, Igor Smirnov, s-a încheiat, acesta lăsând locul lui Evgheni Şevciuk, un tip mult mai inteligent, şi prin asta mult mai periculos pentru viitorul Moldovei. De parcă pentru a marcaschimbarea de gardă de la Tiraspol şi a ne transmite un avertisment este ucis tânărul de 18 ani Vadim Pisari. Am făcut această trecere în revistă a evenimentelor mondiale pentru a marca ideea că atenţia lumii întregi este împărţită în multe părţi, iar evenimentul de la Nistru nu poate reţine atenţia prea multă vreme. Ar fi o oportunitate majoră pentru conducerea de la Chişinău, după cum spunea analistul Dan Dungaciu, să obţină retragerea forţelor de menţinere a păcii ruseşti şi înlocuirea lor cu o forţă de poliţie europeană sau trupe sub mandat OSCE. Oricum, am asistat până acum la premieră, menţinerea păcii este asigurată de una dintre părţile în conflict, respectiv armata rusă. Ca să reuşească, conducerea de la Chişinău ar fi trebuit să folosească din plin acest eveniment regretabil şi să pună presiune la toate cancelariile occidentale, să provoace reacţii, discuţii, mese rotunde, incidentul să fie capul de afiş al ştirilor din toată lumea măcar câteva zile. Ori, pentru asta, republica Moldova ar fi trebuit să aibă o conducere pe măsura mizei, nu una care este incapabilă de mai bine de doi ani să pună în scaun un preşedinte. Din păcate, AIE s-a dovedit incapabilă să treacă peste interesele şi orgoliile de moment, nu a avut până acum o reacţie coordonată, ci mai degrabă dezordonată. Este suficient să ne uităm la coaliţia la putere şi să facem o comparaţie între politicienii de la stânga şi dreapta Prutului, ca să aducem dovada zdrobitoare că şi moldovenii sunt români: politicienii sunt la fel.Stai şi te întrebi atunci, prin ce miracol Dumnezeu ne-a dat asemenea bărbaţi în 1918, care au reuşit cu ţara la pământ, înconjuraţi de duşmani din toate părţile, în vremuri de epidemii, de război şi foamete, ceea ce noi nu suntem în stare să bâjbâim nici în timp de pace şi linişte! O singură speranţă vine din altă parte, de la popor, termen atât de invocat de politicieni mai ales astăzi, când cuvintele cele mai folosite de ei sunt alegeri şi selectarea candidaţilor, despre rezultat, respectiv împărţirea ciolanului vorbindu-se mai în şoaptă. Această speranţă se manifestă sub forma tinerilor care protestează pe ambele părţi ale Prutului împotriva agresiunii ruseşti sub care geme Basarabia de două sute de ani. Această agresiune a mai făcut o victimă la Nistru, o nouă viaţă de tânăr român a fost sacrificată de gloanţele agresorilor. Iar tinerii noştri protestează cerându-le ruşilor să plece. Ca să fie auziţi, ar trebui să fie sprijiniţi de conducerea de la Chişinău şi de la Bucureşti, care ar trebui să le transmită mesajul şi la factorii de decizie occidentali care să pună presiune pe Rusia, mai ales că acum se află temporar în regres. Acum ar fi momentul să se obţină ceva şi pentru noi în urma regresului pe plan diplomatic al Rusiei, dacă am şti să punem puţină presiune şi să ne mişcăm cât de cât diplomaţia. Dar pe tinerii din stradă , care cer plecarea rușilor, îi aude cineva?

SURSA: http://cristiannegrea.blogspot.com/

In ROMÂNIA la 9 ianuarie 2012 a avut loc o demonstratie în faţa Ambasadei Federației Ruse la Bucureşti menita sa atraga atentia asupra abuzurilor demnitarilor și militarilor ruși pe teritoriul R. Moldova. OSB Bucureşti (Organizatia Studentilor) aminteşte că pe 1 ianuarie 2011 un militar din contingentul rus al forţelor de menţinere a păcii a tras într-un cetăţean al Republicii Moldova, care nu a răspuns la cererea de a se opri lângă un punct de pacificatori. “Condamnăm crima săvârşită de „pacificatorii” din Transnistria şi solicităm aplicarea consecinţelor legale pentru autorii acesteia. De asemenea, cerem pe această cale desfiinţarea tuturor posturilor de pacificatori ruși din Transnistria. În acest sens, calificăm drept inadmisibilă şi declaraţia lui Valeri Kuzmin, ambasador al Federației Ruse la Chişinău. Atitudinea abordată de acesta cu privire la tragedia petrecută este o sfidare adusă cetățenilor Republicii Moldova, care poate fi remediată doar prin demisia oficialului în cauză. Acesta a declarat că regretă moartea cetăţeanului moldovean, dar că militarul rus ar fi procedat corect, deoarece tânărul se afla în stare de ebrietate şi conducea o maşină furată, informație care a fost dezmințită ulterior de anchetă”, se arata intr-un comunicat remis redactiei nostre de catre OSB. Initiatorii protestului solicita aplicarea consecinţelor legale pentru autorul crimei, desființarea posturilor de securitate ale Federației Ruse de pe teritoriul R. Moldova, demiterea Ambasadorului rus la Chișinău, Valerii Kuzmin și părăsirea teritorului R. Moldova de către acesta si retragerea Armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.( Dar pe tinerii din stradă , care cer plecarea rușilor, îi aude cineva?…)

In MOLDOVA Mai mulţi tineri au participat luni la un protest în faţa ambasadei Rusiei la Chişinău, cerând retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, după ce un militar rus a împuşcat mortal duminică un tânăr din satul Pârâta, relatează cotidianul Timpul, în ediţia electronică. Protestul s-a desfăşurat la iniţiativa organizaţiei Hyde Park, după incidentul de duminică, în urma căruia a decedat un tânăr din satul Pârâta. Mitingul a fost anunţat de membrii Asociaţiei Hyde Park pe reţeaua de socializare Facebook. La protest au participat aproximativ 20 de persoane, cărora li s-au alăturat mai mulţi trecători. Tinerii au afişat pancarte cu mesajul „Stop intervenţiei ruse” sau „Eliberatori? Pacificatori? Criminali!”. Participanţii au scandat mai multe lozinci, precum „Eliberaţi-ne de eliberatori”, „Armata rusă acasă”, „Asiguraţi-ne drepturile, luaţi-vă soldaţii acasă”, „Nu avem nevoie de tancuri şi de pacificatori care provoacă conflicte”. „O armată care stă de atâţia ani în Republica Moldova nu are cum să facă ordine, nu are cum să intervină în cazul în care civilii traversează un pod în propria ţară. De ce a fost nevoie să se tragă focuri de armă dacă cetăţenii nu erau înarmaţi? Cerem ca organele competente să clarifice circumstanţele incidentului, iar autorităţilor Republicii Moldova le cerem tranşant să ceară eliminarea armatei ruseşti de pe teritoriul ţării noastre”, a declarat Ghenadie Brega, unul dintre organizatorii protestului.( Dar pe tinerii din stradă , care cer plecarea rușilor, îi aude cineva?…)

ÎN ZILELE ACESTEA CĂND MĂCAR LA BUCUREŞTI AM FI PUTUT REACŢIONA, ÎN STRADĂ, ÎN PRESĂ, LA NIVEL POLITIC- DIPLOMATIC, ETC, PENTRU A SENSIBILIZA EUROPA ŞI LUMEA INTREAGĂ ŞI A FORŢA FEDERAŢIA RUSA SĂ RETRAGĂ TRUPELE „ELIBERATOARE DIN TRANSNISTRIA”, CA UN FACUT, O MÂNĂ NEVĂZUTA A SURESCITAT MINTEA ŞI SUFLETUL ROMÂNILOR SĂ IASĂ ÎN STRADĂ ZILE IN ŞIR, CU O FERVOARE ŞI VEHEMENŢĂ AL CĂROR GERMENI SUNT PERFECT EXPLICABILI, NU ÎNSĂ ŞI MOMENTUL, POLARIZANDU-SE ASTFEL ATENŢIA SPRE DIRECŢII TOTAL NEPRODUCTIVE ŞI DISPARATE, ATÂT DINSPRE STRADĂ CÂT ŞI DINSPRE MEDIA. ŞI ASTFEL AM UITAT ÎNCĂ O DATĂ DE TRANSNISTRIA, DE FRATII NOŞTRII, DE VLADIMIR PISARI, SĂ FIE OARE O COINCIDENŢĂ ? Dar pe tinerii din stradă , care cer plecarea rușilor, îi aude cineva?

Admin-ProBB -19 ian. 2012

Mitropolia Basarabiei: un trecut zbuciumat între fals şi adevăr istoric

Biserica a reprezentat de-a lungul timpului piatra de temelie a societăţii tradiţionale româneşti, reperele social-morale propovădite de aceasta reprezentând o pildă de urmat şi un îndreptar pentru românii din toate timpurile şi provinciile în care aceştia s-au aflat şi se găsesc încă.

Odată cu secularizarea Bisericii, ingerinţele statului şi ale politicului în special s-au făcut simţite în această instituţie spirituală, care a devenit un obiect de manipulare a enoriaşilor, de învrăjbire a acestora conform cu interesele clasei politice.

Pornind de la aceste premise, subiectul tezei de doctorat intitulată ,,Relaţia Biserica Ortodoxă – Stat în Republica Moldova: aspecte istorice, politice şi misionare”, realizată de domnul Romeo Cemîrtan şi îndrumată de Pr. prof. dr. Gheorghe Petraru de la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Iaşi,  este unul de extremă actualitate, domnia sa prezentând în această lucrare evoluţia spirituală a românilor din stânga Prutului înainte şi după fatidicul an 1812, când partea răsăriteană a Moldovei istorice a fost anexată la Imperiul ţarist, trecând, mai apoi, prin marea unire din 1918 şi înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei ca instituţie ecleziastică a românilor basarabeni, anexarea Basarabiei în fatidicul an 1940, disoluţia bisericii în perioada comunistă şi renaşterea sentimentului religios şi  naţional după dispariţia URSS, concretizat în reînfiinţarea Mitropolie Basarabiei.   În realizarea studiului autorul afirmă că a ales  o ,,abordare teologică, fundamentată pe principiile specifice domeniului religios, în care a încercat să ţină cont atât de aspectele istorice şi canonice, cât şi aspectele de interferenţă domeniului politic cu cel religios legate de cazul Mitropoliei Basarabiei”.

Primul capitol al lucrării se constituie într-o retrospectivă istorică a relaţiei dintre biserică şi stat în spaţiul românesc dintre Prut şi Nistru anterior anului 1812, când acest teritoriu era parte din Moldova istorică, pentru ca cercetarea acestui raport să fie continuată cu perioada în care Moldova pruto-nistreană s-a aflat sub stăpânirea autocrată a ţarilor ruşi. Prin tratatul de Pace de la Bucureşti din 1812 teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost anexat de Rusia ţaristă, Turcia cedând acest teritoriu românesc fără nici un drept juridic şi istoric. Prin această ,,alipire”, rezultat al războiului ruso-turc desfăşurat între anii 1806-1812, Imperiul Ţarist s-a apropiat şi mai mult de râvnitul Constantinopol (Istanbul), obiectiv suprem pentru ţarul Petru I şi dinastia Romanovilor, în viziunea cărora Constantinopolul nu era doar un simbol al puterii laice şi politice cât quintesenţa ortodoxiei, el reprezentând  esenţa viabilităţii miturilor despre “Moscova – a treia Romă” şi “Rusia – continuatoarea Imperiului Bizantin”.

În drumul lor către  Constantinopol, Statul Rus şi Biserica Ortodoxă Rusă (care după reforma lui Petru I devenise subordonată  statului) şi-au unit eforturile, în ciuda rivalităţilor de altă dată. În consecinţă, Basarabia a devenit o jertfă pe calea expansiunii ruse spre Balcani şi Strâmtori, pentru “eliberarea ortodocşilor de sub păgâni”. Până în anul 1812 Basarabia se afla sub ascultarea Mitropoliei Moldovei din Iaşi, care la rândul ei, se afla sub jurusdicţia Patriarhiei din Constantinopol şi cuprindea trei eparhii. Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei în anul 1812, încălcând canoanele bisericeşti, respectiv canonul 34 apostolic, canonul 8 al Sinodului III Ecumenic, care prevede ca “nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi”; canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Catargina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic “episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii”. În consecinţă, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale, jurisdicţie canonică instalată ca urmare a unor cuceriri politico-militare, fiind nulă de drept.

Aşadar, Basarabia a devenit după 1812 parte integrantă a Imperiului Ţarist. În curând, limba română a fost înlăturată din instituţiile oficiale, începându-se o politică de rusificare, prin administraţie, şcoală şi Biserică, iar baza socială a acestor măsuri o reprezentau coloniştii neomogeni etnic, cărora li s-au acordat importante privilegii în Basarabia din partea ţarilor ruşi.

Politica de deznaţionalizare şi rusificare a Basarabiei promovată de ţarism, în pofida faptului că a fost bine organizată şi intensă, nu şi-a atins rezultatul scontat, întâmpinând rezistenţă din partea populaţiei locale majoritare, o mişcarea de renaştere naţională care însă nu a cunoscut formele elaborate, bine organizate şi argumentate teoretic ca în celelalte provincii româneşti înstrăinate, având specificul ei, generat de condiţiile concret istorice şi, în special, de politica promovată de autorităţile de ocupaţie. Contribuţia şi rolul clericilor în mişcarea de renaştere naţională a fost una deosebit de însemnată. În pofida măsurilor de rusificare intensă luate de arhipăstorii ruşi, bisericile şi mănăstirile din Basarabia au rămas centre naţionale de cultură, în special ultimele, care prin călugării lor aveau o legătură spirituală extrem de strânsă cu ţăranii din masa cărora se ridicaseră, reuşind să păstreze spiritul naţional în rândurile enoriaşilor români din Basarabia.

Unirea din anul 1918 a  concretizat renaşterea spiritului naţional românesc transpus în plan religios prin crearea Mitropoliei Basarabiei ca instituţie ecleziastică reprezentativă a românilor din Basarabia, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R). Un  Congres Extraordinar eparhial, întrunit în iulie 1923, a repetat dorinţa unanimă a clerului şi mirenilor ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată la treapta de Mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Basarabiei, iar cele  două noi eparhii basarabene (Episcopia Hotinului şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail) să rămână episcopii sufragane, legate canonic de acest scaun. Această cerere a fost discutată la Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în noiembrie 1923, constatându-se că ,,ea poate fi considerată ca şi împlinită prin dispoziţiile favorabile care vor fi introduse în proiectul de lege şi în noul statut de organizare a B.O.R.”.

În urma ocupaţiei sovietice din 1940 Mitropolia Basarabiei a fost silită să-şi întrerupă activitatea. În locul ierarhilor români siliţi să se refugieze la Bucureşti, noile autorităţi sovietice au trimis aici, în toamna anului 1940, pe episcopul rus Alexie de Tula, care s-a instalat într-o casă particulară din Chişinău şi a dat imediat dispoziţii ca slujbele să se facă în slavoneşte, iar Crăciunul şi celelalte sărbători să se ţină după stilul vechi. Activitatea lui s-a redus la viaţa liturgică şi a rămas la Chişinău până la 24 iunie 1941, când a fost arestat tot de sovietici, decişi să îi facă pe românii basarabeni să înţeleagă ,,materialismul – ştiinţific” ateu comunist.

Relatările martorilor oculari, făcute după mai bine de 50 ani despre faptele sovieticilor în Basarabia  sunt zguduitoare. Autorităţile bolşevice au comis multe crime chiar în subteranele Palatului Mitropolitan din Chişinău, unde se aflase Consistoriul Bisericesc şi fabrica de lumânări, iar sovieticii stabiliseră secţia de spionaj a N.K.V.D.- ului. Aici s-au găsit şi instrumentele de tortură. La fel, s-au profanat şi clădirile Seminarului şi a Facultăţii de Teologie, şcolile bisericeşti etc., toate fiind transformate în închisori pentru civili, militari, preoţi. Majoritatea bisericilor din Chişinău au fost transformate în depozite, grajduri, săli de spectacole, cinematografe. Crucile de pe turle au fost coborâte, iar cele în relief au fost acoperite cu panouri roşii ce reprezentau secera şi ciocanul sau portretele ,,mult iubiţilor conducători sovietici”, I. V. Stalin şi V. I. Lenin.

După eliberarea Basarabiei autorităţile române au reuşit ca până la sfârşitul anului 1943, în pofida greutăţilor, să fie readuse în funcţiune toate cele 938 biserici existente în Basarabia la 28 iunie 1940, la care s-au adăugat alte 95 locaşuri de cult, construite după restaurarea administraţiei româneşti. Ca un element inedit, însuşi mareşalul Ion Antonescu a contribuit cu suma de 2.000.000 lei la refacerea unui lăcaş religios, distrus în urma bombardamentelor aviaţiei sovietice.

Capitolul al II-lea este dedicat studiului perioadei de după anul 1989, în care d-l Romeo Cemîrtan tratează renaşterea spirituală şi naţională a românilor basarabeni, concretizată în proclamarea independenţei Republicii Moldova. În plan spiritual acest fapt s-a concretizat în reactivarea Mitropoliei Basarabiei în anul 1992, mare parte a acestui capitol urmărind şi tratând diferendul dintre Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română asupra Mitropoliei Basarabiei, devenită măr al discordiei între cele două instituţii ecleziastice. În acest conflict iniţiat de Patriarhia rusă au fost atraşi atât clerici cât şi enoriaşi ai celor două mitropolii, unele diferende fiind extrem de violente la adresa preoţilor şi credincioşilor aparţinând Mitropoliei Basarabiei. Fosta guvernare comunistă din Republica Moldova a acţionat tacit în favoarea Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, refuzând în repetate rânduri să ia în considerare cererile de retrocedare a fostelor proprietăţi imobiliare şi funciare care au aparţinut Mitropoliei Basarabiei în perioada interbelică. Refuzul de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei, tracasările la care aceasta a fost supusă, au adus cazul în atenţia organismelor juridice internaţionale, în speţă C.E.D.O. (Comisia Europeană a Drepturilor Omului), care a obligat în anul 2002 guvernul comunist din Republica Moldova să recunoască existenţa legală a Mitropoliei Basarabiei.

Anterior, începând cu anul 1989, procesul de destrămare al Uniunii Sovietice a fost prefaţat de atenuarea propagandei antireligioase care a favorizat revitalizarea vieţii bisericeşti, când  s-au redeschis biserici, mănăstiri şi şcoli teologice. O parte a preoţilor basarabeni au participat la acţiunile culturale de renaştere spirituală şi naţională, împreună cu enoriaşii au reuşit să restabilească viaţa bisericească, iar din stranele bisericilor s – a auzit iarăşi limba română.

Provocarea şi declanşarea conflictului armat din Transnistria începând cu anul 1991 nu a reprezentat decât o “nouă strategie şi metodă rusească de a nu-şi pierde zona de influenţă în Balcani”, o cale prin care Rusia, succesoare a U.R.S.S., a dorit stoparea revenirii evidente a Basarabiei (cuprinsă parţial în Republicii Moldova) la spaţiul românesc. Situaţia creată între anii 1991 – 1992 a pricinuit grave tensiuni în Republica Moldova atât sub aspect geo-politic cât şi în plan spiritual. Criza identităţii naţionale din R. Moldova a fost provocată de politica sovietică imperialistă, care, pentru a justifica anexarea Basarabiei, a creat noţiuni noi de “popor moldovenesc” şi “limba moldovenească”, diferite de poporul român şi limba română, fapt  ce contravine datelor istorice şi lingvistice.

Dacă din punct de vedere politic a fost impusă păstrarea status – quo-ului în zonă,   tocmai datorită acestui conflict armat de pe Nistru, creat, finanţat şi încurajat continuu de către Rusia, care a trezit reacţii pentru rezolvarea acestuia la nivel european şi mondial, care însă trenează până astăzi, realizărea unităţi cultural – spirituale a Basarabiei (Republica Moldova) cu România părea posibilă prin revenirea Bisericii Ortodoxe din Basarabia sub jurisdicţia Patriarhiei Române, conform canonului 34 apostolic. Conştientă despre acest fapt,  Patriarhia Moscovei a pornit o serie de “maşinaţiuni, în sensul de a stârni pe unii din ortodocşii basarabeni, de a preveni orice apropiere a fostelor Mitropolii ale Chişinăului şi Cernăuţilor de Patriarhia Română. Incidentele sângeroase de pe Nistru şi-au găsit astfel un corespondent ecleziastic”.

Paralel cu lupta politico-militară purtată de Rusia (Armata a 14-a şi clica de la Tiraspol, condusă de Igor Smirnov) cu Republica Moldova, s-au mărit şi au devenit mai insistente presiunile şi tensiunile venite din partea Patriarhiei Moscovei. În vederea anihilării situaţiei presante, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul României, adresa o scrisoare Sanctităţii Sale Alexei al II-lea la 2 aprilie 1992 în care, printre altele, se menţiona: “…că nu este momentul potrivit a se lua în discuţie problema Bisericii din Moldova, spre a nu se agrava şi mai mult situaţia din regiune” (1, p. 19-20). În ziua următoare, la 3 aprilie 1992 a fost adresat un “Memoriu” din partea a 52 deputaţi de la Chişinău către Sanctitatea Sa Alexei al II-lea şi Prea Fericitul Teoctist în care se cerea “iniţierea de urgenţă a unui dialog între cele două Patriarhii, în stare să refacă unitatea bisericească a poporului român şi să aşeze pe temeiurile fireşti raporturile interortodoxe româno-ruse”. Dialogul invocat a fost însă ignorat de partea rusă.

Reacţia înaltei instituţii ecleziastice ruse este uşor explicabilă. După destrămarea U.R.S.S. în 1991, Biserica Ortodoxă Rusă a depus eforturi considerabile pentru a nu urma soarta Imperiului Sovietic. Astfel, s-a creat o situaţie paradoxală, comparabilă cu prezenţa militară rusă în noile state independente din lagărul sovietic, în care, pe plan spiritual, un stat străin, cum este Federaţia Rusă, conduce, prin Patriarhia Moscovei, viaţa bisericească din spaţiul altor state vecine (Ucraina, Belarus, Moldova, Estonia). O astfel de situaţie reprezintă un amestec flagrant în treburile interne ale statelor respective. Biserica Ortodoxă Rusă îşi motivează – însă – acest monopol al vieţii religioase în fostele republici sovietice prin afirmaţia  că “după destrămarea U.R.S.S., ortodoxia va deveni un nucleu de unitate”. Al cui, însă? Sub lozinca unităţii ortodoxiei nu se înţelege dreapta credinţă a creştinilor de rit bizantin, ci Biserica Ortodoxă Rusă – “mama spirituală” a popoarelor din Ucraina, Rusia şi Moldova.

Patriarhiei Moscovei păstrează, aşadar, în plan spiritual faţă de fostele republici sovietice o poziţie imperialistă, conform ideologiei tradiţionale ruse: “Moscova – a treia Romă, iar Rusia – succesoarea Bizanţului”.

Poziţia Patriarhiei Moscovei a fost urmată însă de mulţi preoţi care, rod al educaţiei  regimului sovietic, au rămas docili Moscovei şi au ignorat valorile naţional – spirituale ale ,,concetăţenilor” din R. Moldova. În fruntea lor s-a situat însuşi succesorul şi continuatorul lui Serapion – P.S. Vladimir. La 7 iulie 1989 la şedinţa Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse este numit Episcop al Chişinăului şi Moldovei P.S. Vladimir (Cantarean). În anul următor,de Paşti, este ridicat la rangul de Arhiepiscop. După instalarea  în scaunul episcopal, P.S. Vladimir crează anturajul său de preoţi, împreună cu care începe să pună în practică planul de distrugere a Bisericii din Basarabia, în favoarea Bisericii Ruse.

În ceea ce priveşte Mitropolia Basarabiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desfiinţarea ei. Din acest motiv întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române au iniţiat o convorbire frăţească cu Biserica Ortodoxă Rusă pentru repararea nedreptăţii cauzate, pe plan bisericesc şi canonic, de pactul Ribbentrop – Molotov în urma căruia Basarabia în mod forţat a trecut sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Însă, această iniţiativă a Patriarhiei Române, lansată pe data de 9 aprilie 1992, a fost interpretată de către partea rusă, pe fondul conflictului transnistrean, ca un amestec în jurisdicţia sa, şi a dus la tensionarea situaţiei interetnice şi confesionale din Republica Moldova. Pentru a stopa mişcarea naţională pro-română în rândul clerului din Republica Moldova, Patriarhia Moscovei a încurajat discriminarea celor care aveau viziuni patriotice şi doreau revenirea Bisericii Ortodoxe din Moldova sub jurisdicţia Patriarhiei Române (cazul Episcopului Petru Păduraru). Această atitudine antiromânească a Patriarhiei Moscovei, manifestată indirect prin acţiunile violente ale reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei împotriva “trădătorilor” şi “schismaticilor”, a accelerat procesul de reactivare a Mitropoliei Basarabiei.

După reactivarea Mitropoliei Basarabiei la 19 decembrie 1992, politica discriminatorie a Mitropoliei Moldovei faţă de P.S. Petru Păduraru şi slujitorii săi nu numai că a continuat, ci şi mai mult s-a intensificat, având ca scop discreditarea Patriarhiei Române şi apărarea patrimoniului bisericesc al Patriarhiei Moscovei în R. Moldova. Pentru a argumenta şi a motiva această politică antiromânească, Î.P.S. Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a întregii Moldove (acest titlu este copiat după modelul rusesc – Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii), a invocat canoanele bisericeşti: “Orice slujitor al Bisericii trebuie să dispună, pentru a trece din jurisdicţia unei Biserici în jurisdicţia alteia de o foaie de eliberare de la Patriarhie. Episcopul Petru însă, nu a respectat aceste legi bisericeşti, drept urmare interzicându-i-se să oficieze servicii divine încă de pe timpul subordonării noastre Patriarhiei Moscovei. Cu toate acestea, el a fost primit de Patriarhia Română, ceea ce nu înseamnă atât că au fost încălcate legile Bisericii ortodoxe din Moldova, din Rusia sau România, ci că, în general, Patriarhia Română a încălcat legile Bisericii Ortodoxe Ecumenice (…). Însă, era şi normal ca P.S. Petru să nu ceară foaie de eliberare de la Patriarhia Moscovei, câtă vreme nu există nici o foaie de aderare a Mitropoliei Basarabiei la aceasta, după cum nu există nici un act care să ateste desfiinţarea Mitropoliei respective la o dată anume”.

De fapt, divergenţa canonică dintre cele două Mitropolii constă nu atât în interpretarea canoanelor bisericeşti, cât în diferenţa de bază a organizării administrative a celor două Mitropolii, subordonate Patriarhiilor diferite. Examinând mai atent Statutul de organizare şi funcţionare a Mitropoliei Basarabiei, constatăm că ea acordă o autonomie administrativă reală, oferă o situaţie stabilă preoţilor şi posibilităţi mai largi pentru participarea mirenilor la viaţa bisericească a eparhiei. Statutul Mitropoliei Moldovei, însă, se caracterizează prin centralism administrativ şi dependenţa jurisdicţională exagerată faţă de organismele bisericeşti de la Moscova şi Chişinău, şi aproape că nu oferă garanţii pentru exercitarea şi protecţia drepturilor religioase ale clerului şi mirenilor.  Statutul Mitropoliei Basarabiei cuprinde în cele 135 de articole toate prevederile necesare fazei de organizare şi funcţionare a mitropoliei. Statutul Mitropoliei Moldovei cuprinde numai 35 de puncte. În punctul 9 se stabileşte că “în activitatea sa internă, eparhia se călăuzeşte de Statutul Canonic al Patriarhiei Moscovei”. În felul acesta Statutul Mitropoliei Moldovei apare ca o completare la Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Mitropolia Basarabiei este alcătuită din câteva eparhii care au ca organ de conducere pe un episcop sau arhiepiscop, care se bucură de toate drepturile prevăzute de sfintele canoane. Pe când Mitopolia Moldovei până în 1998  a fost împărţită simbolic în vicariate, conduse de episcop vicar cu număr restrâns de drepturi, de care pot fi lipsiţi la dorinţa întâistătătorului (cum a fost în cazul P.S. Petru, episcop de Bălţi, destituit fără temei canonic de către Arhiepiscopul Vladimir la 24 august 1992).

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române se aleg prin vot secret de un colegiu electoral constituit din membrii Adunării Naţionale Bisericeşti, împreună cu cei ai Adunării Eparhiale a eparhiei vacante. La ruşi, arhiereul eparhiei este numit de Sf. Sinod al Bisericii Ruse de la Moscova şi de către Prea Sfinţia Sa Patriarhul.

În privinţa clerului, la ruşi preotul paroh este numit în parohie de către arhiereul local, iar la români, preotul este numit la parohie sau se confirmă de către episcop în caz de alegere, la propunerea Consiliului parohial. De asemenea, la ruşi preotul paroh poate fi transferat sau concediat din parohie de către arhiereul eparhiot cu motive sau fără motive, pe când la români episcopul poate suspenda din funcţie preotul paroh doar în cazuri de vinovăţie gravă, cu dispunerea cercetării acestor cazuri.

Astfel, caracterul mai democratic al Statutului Mitropoliei Basarabiei a fost un argument în plus care a determinat pe unii dintre preoţii Mitropoliei Moldovei să adere la mitropolia pro-română. Conducerea Mitropoliei Moldovei era conştientă de această situaţie, de aceea, paralel cu reorganizarea Mitropoliei Moldovei şi ridicarea Î.P.S. Vladimir în treapta de mitropolit la 21 decembrie 1992 de către Alexei al II-lea, au fost declanşate de reprezentanţii mitropoliei pro-moscovite acţiunile de intimidare pe calea legală, dar şi ilegală în adresa Mitropoliei Basarabiei.

După 14 septembrie 1992, când a fost constituită Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei în frunte cu P.S. Petru, Episcop de Bălţi care s-a pronunţat pentru reactivarea Mitropoliei Autonome a Basarabiei (stil vechi) sub jurisdicţia Patriarhiei Române, ceea ce şi s-a întâmplat la 19 decembrie 1992. Fiind tratată antidemocratic şi discriminatoriu de către organele de stat, Mitropolia Basarabiei, încă de la sfârşitul anului 1992, şi-a rezervat dreptul de a se adresa la forurile internaţionale, inclusiv O.N.U., şi de a solicita ajutorul şi adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru lichidarea discriminării suportate.

Ultimul capitol al lucrării tratează diferendul interortodox şi impactul său asupra societăţii moldovene, autorul identificând o multitudine de cauze ale acestuia: cauze de ordin istoric, naţional, canonic, economic, politic, geopolitic, cu însemnate consecinţe sociale şi religioase. Ele sunt prezentate atât distinct dar şi în contextul afirmaţiilor unor  înalţi clerici ruşi, cum este cazul afirmaţiei patriarhului Moscovei, Chiril, care in august 2010 declara că ,,Republica Moldova este parte componentă a Sfintei Rusii”, afirmaţie care a bulversat şi a determinat o polemică încinsă în cadrul societăţii civile. Implicarea capului Mitropoliei Moldovei, Vladimir, în campania politică, oferind sprijin unui personaj controvesat, ex ministru al securităţii moldovene şi susţinător înflăcărat al ,,identităţii moldoveneşti”, nu este de natură a linişti spiritele.

Deşi imaginează un posibil scenariu de rezolvare a diferendului, făcând apel la deschidere din partea ambelor părţi implicate, recte Patriarhia Rusă şi cea  română, spre un dialog deschis, ,,frăţesc, în spiritul duhului îngăduinţei şi iubirii creştine” autorul este sceptic. Legalizarea Mitropoliei Basarabiei de către Guvernul R. Moldova din 30 iulie 2002, absenţa diferendelor violente între Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei,  nu presupune automat şi rezolvarea diferendului jurisdicţional dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei. Recunoaşterea de jure de către stat a situaţiei de facto şi intrarea în drepturile depline conform Legii despre Culte din 24 martie 1992 este doar o parte a unui diferend jurisdicţional între cele două Mitropolii şi cele două Patriarhii, care se poate încheia doar prin soluţionarea miezului problemei –, care se referă atât la activitatea pastorală, cât şi la împărţirea patrimoniului bisericesc din R. Moldova. Patriarhia Română nu exclude prezenţa jurisdicţională concomitentă a celor două Mitropolii pe teritoriul R. Moldova, conformă cu canoanele bisericeşti. O astfel de situaţie este prezentă în Serbia, mai precis, în  Banatul Sârbesc, unde Patriarhia Română are o eparhie, iar în România, în Banat, activează o eparhie sârbă. Însă, Patriarhia Moscovei respinge împărţirea jurisdicţională a credincioşilor din R. Moldova pe criterii etnice (conform canonului 34 apostolic), pentru că în acest caz Mitropolia Moldovei ar pierde un număr însemnat de  enoriaşi, având jurisdicţia  numai asupra credincioşilor de origine rusă, ucraineană şi altor minorităţi etnice dornice să rămână sub ascultarea Patriarhiei Moscovei. În viziunea părţii ruse, este de ajuns ca în R. Moldova să fie o singură Mitropolie, cea din jurisdicţia sa, iar Mitropolia Basarabiei să aibă un statut onorific, fără a exercita o jurisdicţie reală asupra acestui teritoriu, ceea ce contravine atât canoanelor bisericeşti, cât şi dorinţei românilor din Republica Moldova de a avea Biserica naţională proprie.

Republica Moldova se află după 19 ani de independenţă şi o lungă perioadă de tranziţie la toate nivelele, inclusiv mental, în pragul aderării la Uniunea Europeană, debarasându-se de postura de satelit al Rusiei, moştenitoarea URSS. Să se repete situaţia din 1992 când Rusia, nemulţumită de apropierea Republicii Moldova faţă de România, a susţinut războiul din Transnistria şi a declanşat diferendul religios legat de reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Afirmaţia patriarhului rus, Chiril, embargoul rus asupra produselor agricole moldoveneşti arată că Rusia nu este deschisă unui dialog sincer în plan religios pentru stingerea diferendului.

Concluzionând, lucrarea de doctorat a domnului Romeo Cemârtan reprezintă un studiu extrem de valoros asupra unor chestiuni delicate de istorie şi teologie ortodoxă, care trebuie imperios publicată într-un tiraj cât mai mare pentru a fi accesibilă unui public cât mai larg.

Prof. Ştefan Plugaru (Huşi),

Secretar-general A.C.P.B.B. România

RUSII STIU CA TRANSNISTRIA ESTE PARTE A MOLDOVEI…

…DAR NU SI-AU ADUS  INCA AMINTE CA MOLDOVA ESTE PARTE A ROMANIEI.

Svetlana Sevcenco  scretar de presa al ambasadei rusiei la Belgrad :

„TRANSNISTRIA ESTE PARTE A MOLDOVEI ” !!!

Din presa străina mi-a atras atenţia articolul „Cosovo nu este Transnistria”din ziarul „POLITIKA”, cotidian belgradean, semnat de  B.Bilbia si B.Radomanovici in care sunt expuse opiniile Dnei Svetlana Sevcenco  scretar de presa al ambasadei rusesti la Belgrad conform careia -cererile de obtinere a cetateniei rusesti semnate de peste 20.000. de sârbi din Cosovo sunt un act de presiune asupra Belgradului.

Pe de alta parte dar in acelaşi context şeful redacţiei de politică externă al coti-dianului moscovit  Komersant dl.Ghenadie Sisoiev a trebuit să recunoască :- initiativa etse greu de realizat  din punct de vedere juridic….

„Transnistria din punctul de vedere al Rusiei este privita  ca parte a Moldovei. Abhazia si Osetia de Sud dupa 2008 sunt recunoscute ca state independente şi acolo cetatenia rusă a fost acordată inainte de aceasta data foştilor cetăţeni ai URSS.”

Articolul pare interesant dar si mai interesante sunt comentariile cititorilor sărbi. Unora doresc să le aduc aminte că primii militari intraţi în cea mai mare bază militară din Cosovo(şi nu numai) au fost ruşi şi ca de acolo au plecat la ordin,de bună voie şi cu eternă grijă faţă de slavi şi ortodoxie.

Космет није Придњестровље

Космет није Придњестровље - Cosovo nu este transnistria

Autor: Marian Clenciu Presedinte CN-ACPBB

Politika online:Космет није Придњестровље

Politika online

Космет није Придњестровље
Cosovo nu este Transnistria